Vapoare

            Vapoarele sunt niște bărci enorme care cântăresc peste 1000 de tone. Transportă pasageri și mărfuri, dar pot fi folosite și pentru pescuit sau luptă.

            Mari ambarcațiuni de lemn au fost construite pentru prima dată în jurul Mării Mediterane și în Orientul Îndepartat, cu circa 300 de ani î.Hr. Acestea erau propulsate cu pânze sau vâsle și aveau lungimi pâna la 50 de metri. Corăbiile de lemn de mai târziu, având catarge și câteva pânze, ajungeau la 115 m lungime. Două lucruri au făcut posibilă apariția vapoarelor moderne: utilizarea fierului sau a oțelului, suficient de rezistent pentru construirea unor ambarcațiuni mari, și motorul cu aburi, care le-a permis vapoarelor să fie independente de direcția vântului. Singura limitare a dimensiunilor unui vapor a fost impusă de adâncimea apelor de coastă și de mărimea docurilor. Cele mai mari vapoare de azi sunt petrolierele, care navighează între trenurile petroliere și rafinăriile din Europa, America și Japonia. Sunt mult mai mari decât orice transatlantic, cântărind până la un milion de tone, încărcate la maxim și având peste 400 de metri în lungime.

            Luxoasele vapoare de pasageri se folosesc azi doar pentru croaziere, turiștii beneficiind de un sejur luxos și vizitând diferite porturi. Alte vase de pasageri sunt feriboturile, care transportă oameni și vehicule pe distanțe scurte. Cu cât comerțul pe mare a devenit mai important și națiunile au intrat în competiții comerciale, cu atât mai mult a început dezvoltarea navelor de război. Vasele de luptă de azi sunt: distrugătoare, crucișătoare și submarine, cele mai mari fiind portavioanele. Vasele moderne sunt conduse de una sau mai multe elice, acționate de uriașe motoare diesel, de turbine cu gaz sau de energie nucleară. O navă consuma cea mai mare parte a energiei pentru a împinge apa în lateral, astfel că vapoarele moderne trec usor pe suprafața apei. Unele nave au „aripi” aflate sub apă, iar altele plutesc pe o pernă de aer. Ambele sunt rapide, dar nu pot fi construite de dimensiuni prea mari.

            Încă din cele mai îndepărtate timpuri, oamenii au fost atrași de regiunile scăldate de apele râurilor, fluviilor și mărilor care asigurau o sursă de hrană sigură. Începuturile navigației au fost timide, iar evoluția ei lentă. Datele documentare existente permit urmărirea istoriei dezvoltării construcțiilor navale, începând din al treilea mileniu i.e.n., istorie care începe din centrele culturale ale Mării Mediterane și din nordul Europei.

            Din documentele vechi, găsite în Egipt (mileniul 3-2 i.e.n.), s-a putut stabili că locuitorii deltei Nilului au ajuns la o tehnică avansată în construcția navelor și dispuneau de o navigație complexă. După egipteni, lideri incontestabili în navigație au fost fenicienii care erau, de altfel, primii navigatori care au avut curajul să iasă în larg. Fenicienii sunt urmați de greci, care cedează imperiului roman dominația mărilor și odată cu aceasta, dezvoltarea rapidă a navigației. Navele lor se numeau galere și erau propulsate de un număr mare derame acționate de sclavi.

            În nordul Europei, din fiordurile peninsulei Scandinavia, vikingii au atins cu navele lor ușoare, însă extrem de trainice, țărmurile Groenlandei și Americii de Nord, pătrunzând până la vărsarea fluviului Congo din Africa.

            Construcțiile navale și navigația cunosc un avânt deosebit în perioada expedițiilor maritime, de la sfârșitul secolului al XV-lea până la mijlocul secolului al XVIII-lea. Portughezii și spaniolii sunt creatorii navelor cu velă, denumite caravele, cu care au întreprins cele mai îndrăznețe misiuni ce au condus la o serie de descoperiri geografice.

            Inventarea mașinii cu abur, în primele decenii ale secolului XIX, a produs o revoluție în domeniul construcțiilor navale. Primul care a găsit soluția satisfăcătoare a folosirii aburului ca mijloc de propulsie a navei a fost Robert Fulton, care în 1807 realizează vaporul cu zbaturi „Clermont”. Între 1860 și 1870 zbaturile sunt înlocuite complet de către elice, la toate navele maritime, perioada care coincide cu deschiderea Canalului Suez. De atunci și până la deschiderea Canalului Panama se înregistrează progrese continue atât în construcția corpului, cât și în construcția mașinilor. Corpul navei este construit acum complet din oțel, mașinile cu abur cu piston sunt înlocuite prin turbine, iar mai apoi prin motoare cu combustie internă.

            Motorul diesel, introdus inițial ca mașina de propulsie la navele mici, prin perfecționare, a devenit principala mașină pentru propulsia navelor. Aceasta face posibil ca navele să realizeze viteze mari, fiind dotate cu motoare puternice, cu consum specific redus de combustibil.

            Perspectivele de viitor pe plan mondial în construcțiile navale sunt legate de posibilitatea înlocuirii motoarelor diesel prin turbine cu gaze și de utilizare a reactoarelor nucleare pentru propulsia navelor, spărgătorul de gheață sovietic Lenin, fiind prima navă cu propulsie nucleară. Secolul nostru se caracterizează în domeniul construcțiilor navale printr-o tendință spre gigantism, cum este de altfel și pasagerul Mary Queen II, o adevărată insulă cu elice.             Primele tipuri de ambarcațiuni: Prima ambarcațiune utilizată de om a fost trunchiul de copac, propulsat inițial cu ajutorul palmelor. Prin alăturarea mai multor trunchiuri de copac s-au obținut plutele, mai stabile și mai încăpătoare. Caiacul, una din primele ambarcațiuni puntate, era construit din piele întinsă pe o osătură alcătuită din fanoane de balenă, ulterior învelișul și osătura fiind executate din lemn. Canoia era construită din coajă de mesteacăn cusută cu rădăcini de conifere fierte în prealabil în apă și întinsă pe o osătură rigidă executată din lemn, propulsia fiind realizată cu ajutorul unei rame scurte, denumită pagae.

            Documente istorice vechi lasă să se înțeleagă că civilizațiile cretane, egiptene și feniciene dispuneau de nave și foloseau cu măiestrie arta navigației pe căile maritime, atât pentru schimburi comerciale, cât și în scopuri războinice, pentru cucerirea și colonizarea altor teritorii.

Navele antichității

            Principalele tipuri de nave folosite rămân tot cele lungi și cu forme rotunjite, perfecționate de-a lungul timpului din punct de vedere al construcției și al calităților nautice. În altă zonă a lumii, pe teritoriul Asiei, navigația are de asemenea origini străvechi. Documentele istorice atestă că și aici evoluția navelor a urmat aceleași etape principale, cu unele particularități.

            Tipurile constructive de nave specifice acestei zone a globului pământesc sunt reprezentate de joncile fluviale și joncile de mare. Joncile de mare erau prevăzute cu câteva rânduri de catarge pe care se înălțau vele în formă de trapez, confecționate din împletituri dese și elastice de bambus.

Navigația cu vele

            Deoarece pe noile pământuri descoperite se putea ajunge numai pe calea mărilor și oceanelor, nevoia de nave crește considerabil, construcțiile navale se dezvoltă puternic și tind să se transforme într-o adevărată industrie. Începând cu secolul al XV-lea intervin progrese importante în construcția navelor cu vele, vizând sporirea volumului încărcăturii, îmbunătățirea calităților nautice și creșterea siguranței navigației. Cresc dimensiunile și capacitatea navelor, bordurile devin mai înalte, pescajul mai mare, iar stabilitatea mai bună.

            Necesitatea asigurării rezistenței construcției navei a condus la dezvoltarea osăturii longitudinale. Tipul constructiv de navă care însumează îmbunătățiri este galionul, destinat negotului și galionul de linie, utilizat mai întâi de portughezi și apoi de spanioli în bătăliile navale. Performerele acestei etape sunt galioanele „Great Harry” și „Le Grand Francois”.

            Strâns legată de dezvoltarea forțelor de producție și de condițiile social-politice din țările române, in aceeași etapă istorică se poate semnala apariția cunoscutelor pânzare moldovenești din timpul lui Alexandru cel Bun și Stefan cel Mare, corabii rapide și ușoare, cu un singur catârg, utilizate pentru a face negot în porturile Mediteranei.

            Începând cu secolul al XVII-lea evoluția construcțiilor navale conduce la apariția navelor de linie pentru necesitățile militare ale puterilor maritime. Pentru transmiterea ordinelor și menținerea legăturii între navele de linie se conturează ca un tip de navă velier bine definit, fregată. În flotele de război au apărut și alte tipuri de veliere de dimensiuni și puteri reduse (din rândul cărora se menționează bricul, care este o navă cu două catarge, prevăzută cu vele pătrate și cu bompres), brigantina, incendiatoarele, bombardierele, etc.

            Odată cu lansarea la apă la Baltimore în anul 1832 a navei „Ann McKim”, se conturează caracteristicile celui mai rapid tip de velier, adică cliperul. Cliperele foloseau o bogată velatură mixtă, velele pătrate fiind completate cu vele triunghiulare, denumite focuri.

Navele moderne

            Apariția motorului cu ardere internă și apoi a turbinei cu gaze a reținut atenția constructorilor navali, care le vor utiliza din ce în ce mai frecvent, spațiul mult redus ocupat de combustibilul lichid avantajând considerabil creșterea capacității de transport. În această etapă intervine o specializare mai accentuată a navelor, o diferențiere vizibilă între navele destinate navigației maritime și a celei pe apele interioare.

            Navele pentru transportul de mărfuri cunosc în prezent o specializare accentuată care le conditionează dimensiunile principale, dotările cu instalații și mecanisme, amenajările, etc. Ele alcătuiesc majoritatea navelor care navigheazză pe apele globului pământesc. Pentru pescuit se realizează nave specializate de diverse tipuri și mărimi, dintre care se menționează traulerele și navele de bază care asigură o valorificare importantă a resurselor mărilor și oceanelor, cuprinzând toate fazele, de la pescuire până la prelucrarea finală. Un pas important în construcțiile navale îl constituie utilizarea energiei nucleare la propulsia navelor, fapt ce le sporește considerabil autonomia de marș.

            Soluții constructive diferite de cele clasice apărute într-o etapă recentă sunt reprezentate de navele cu aripi portante și navele pe pernă de aer, construcții relativ mici destinate transportului de pasageri, mărfuri ușoare, servicii speciale și altor scopuri.

            În perspectiva dezvoltării construcțiilor navale pe plan mondial sunt de asteptat perfecționări viitoare multiple prin adoptarea unor soluții economice pentru dezvoltarea unor probleme de propulsie, micșorare a rezistenței la înaintare.

            Mărirea dimensiunilor și tonajul navelor moderne realizate pe principii dinamice de plutire pe aripi portante și în mod deosebit a navelor pe pernă de aer, sunt considerate de specialiști ca nave ale viitorului apropiat. Actuală criză economică mondială va determina mutații calitative care vor conduce la continua dezvoltare și perfecționare a construcțiilor navale, datorită faptului că navele constituie mijlocul de bază de transport cel mai economic pentru comerțul internațional.